Risto Radunovic în vârstă de 31 de ani își exprimase în urmă cu doar câteva zile, o dorință. Se pare că jucătorul și-ar fi dorit să părăsească gruparea patronată de Gigi Becali în vârstă de 65 de ani. Însă patronul a ținut să precizeze că în cazul unei posibile oferte destinate fundașului stâng, el nu va percepe nici un ban.
La finalul acestui an, contractul lui Radunovic va expia, iar în această situație se află și jucătorul în vârstă de 24 de ani- Andrei Vlad sau cum îi spun internii „Messi al portarilor”. El a fost transferat de la Universitatea Craiova, în vara anului 2017. În momentul actual, potrivit Transfermarkt Vlad Andrei valorează 400 de mi de euro/ cotă piață.
Andrei Vlad a căzut în dizgrația lui Gigi Becali
Gigi Becali își pusese toată încrederea în Andrei Vlad în de-a lungul sezoanelor. Motiv pentru care era mereu în primul 11. Doar că în ultima perioadă, jucătorul avusese o serie de erori, care l-au determinat pe latifundiarul din Pipera să nu îi mai acorde atenție.
Astfel jucătorul mai are doar șase luni din contract, având posibilitatea de-a semna cu orice echipă. Trebuie luat în considerare că sunt șanse ca echipa FCSB să nu îi mai propună prelungirea contractului, iar acest lucru îi va da undă verde de-a părăsi pe gratis echipa.
Anamaria Prodan vrea să îl ajute pe Vlad
Anamaria Prodan este cea care i-a adus la cunoștință lui Gigi Becali o ofertă bună în anul 2018. LA aceea vreme în schimb, latifundiarul din Pipera ar fi refuzat cu vehemență oferta de 10 milioane pentru Vlad Andrei. În momentul de față Anamaria Prodan își dorește să îl ajute pe jucător în căutarea unei echipe noi.
Amintim că în urmă cu ceva timp cei doi au rupt orice legătură din punct de vedere profesional. Acest lucru s-a datorat din cauză că sportivul ar fi semnat cu frații Becali. Situația este delicată în continuare, iar Prodan încearcă să găsească o soluție optimă pentru fotbalist.
FCSB urmează să se despartă de mai mulți jucători
În vara aceasta mai multe contracte ajung la termenul de expirare. Se pare că în această situație se vor număra și Ovidiu Popescu; Creți; Panțîru și Vlad Chiricheș.