Rapid București se întâlnește în seara aceasta cu Universitatea Cluj în cadrul etapei cu numărul 9 din SuperLiga României. Meciul dintre cele două formații se anunță a fi unul interesant, deoarece ambele echipe urmăresc victoria.
Gazdele au un meci important în seara aceasta, deoarece din punct de vedere al clasamentului, situația nu este roz. Formația din Giulești ocupă locul 11, cu doar 9 puncte acumulate. Mai mult de atât, în etapa precedentă echipa pregătită de Marius Șumudică în vârstă de 53 de ani, a remizat cu Universitatea Craiova ( scor final 1-1).
La polul opus, Universitatea Cluj se află în fruntea clasamentului cu 18 puncte acumulate. Urmând ca pe locul secund să fie poziționată Oțelul Galați, iar pe locul trei Dinamo, cu 15 puncte.
Rapid București a trecut printr-o serie negativă, deoarece până să preia Marius Șumudică fâiele, giuleștenii nu înregistrase nici o victorie. Prin urmare Rapid a reușit să obțină în acest sezon prima victorie cu Poli Iași (în deplasare), finalizând cu scorul de 2 la 1. Prima victorie a fost înregistrată la debutul lui Marius Șumudică pe banca tehnică.
Formația pregătită de Ovidu Sabău vine după o victorie înregistrată cu Dinamo, în cadrul etapei cu numărul 8 din SuperLiga României. Formația din Ardeal reușise să îi învingă pe „câini” cu scorul de 1 -0 pe teren propriu. Acest rezultat bifând ce-a de-a doua înfrângere a grupării din Ștefan cel Mare „pe pământ ardelenesc”.
Rapid Bcuurești și Universitatea Cluj au avut cinci întâlniri directe; printre care formația lui Marius Șumudică s-a impus de două ori, Universitatea Cluj într-un singur meci și două jocuri s-au încheiat la egalitate.Astfel ultima întâlnire directă dintre cele două echipe a avut loc în urmă cu aproape un an ( noiembrie 2023, scor final 3-2 pentru „U” Cluj).
Marius Șumudică este emoționat și speră ca elevii lui să aibă un joc bun
Marius Șumudică recunoaște că timpul pe care la avut cu elevii lui a fost scurt, deoarece mai mulți dintre jucători au fost convocați la națională. Însă pe de altă parte tehnicianul are încredere în jucători și consideră că sunt pregătiți pentru întâlnirea din seara aceasta.
„Mă întorc în Giulești, asta e cel mai important. Cu cât se apropie ora meciului, cu atât cresc și emoțiile. Mă întorc acasă, sper să fie de bun augur. Avem nevoie de rezultat, de tot ceea ce înseamnă dorință, agresivitate, motivație. Fiindcă, într-un final, deznodământul la fotbal nu poate fi controlat.
Orice aș face eu, există factori externi, care la un moment dat pot perturba rezultatul. Încerc să fac ce ține de mine ca echipa să arate bine. Parțial sunt mulțumit de cum s-au pregătit, de ce mi-au arătat la ultimele antrenamente. Doar jumătate din lot, că ceilalți au fost plecați la naționale.
Azi am făcut primul antrenament cu toții, am încercat să le explic ce îmi doresc de la jocul acesta. Întâlnim liderul, nu întâmplător e acolo. Are cinci victorii. Suntem pregătiți, dorim foarte mult să arătăm bine și în urma exprimării pe care o vor avea jucătorii mei sper ca rezultatul să fie pozitiv.”, a precizat Marius Șumudică, în cadrul conferinței premergătoare meciului cu Universitatea Cluj.