Antrenorul celor de la FCSB a declarat în ultimul interviu că pe Djokovic îl vede la timpul trecut și îi urează mult noroc sportivului, dar nu și echipei de care aparține. Elias Charalambous a ținut să precizeze că îi mulțumește fostului jucător al roși-albaștrilor pentru toată munca depusă.
De altfel antrenorul celor de la FCSB a avut doar cuvinte de laudă la adresa lui Djokovic. Însă a mai precizat că în fotbal este ceva normal în a te despărți de jucători. Sunt lucruri inevitabile în fotbal și nu se pune problema din acest punct de vedere. Tocmai de aceea îi urează gânduri bune fotbalistului și el își continuă treaba alături de elevii lui.
„Djokovic este parte din trecut pentru noi. Vreau să îi mulțumesc pentru tot ce a făcut pentru noi, este un profesionist, foarte bun în vestiar, un jucător foarte bun. Am doar cuvinte bune despre el. A fost o decizie luată de club și de el. Vreau să îi urez mult noroc lui, dar nu și echipei sale. Glumesc! Am adus jucători noi, nu cred că avem probleme, suntem acoperiți pe fiecare poziție. Din momentul în care un jucător pleacă, poate semna cu orice echipă, nu îi vom spune să nu semneze cu o anumită echipă. L-am lăsat să plece și a fost decizia lui să semneze cu Rapid. Poate este un bonus pentru ei (n.red. că Djokovic știe tactica FCSB-ului). Este o parte a jocului, vedem mulți jucători care pleacă de la o echipă la alta”- Elias Charalambous.