Lovitură dură pentru una dintre formațiile din SuperLiga României. Gruparea s-a despărțit în mod oficial de un jucător important. Se pare că Universitatea Craiova a fost de acord cu privire la plecarea lui Jovan Markovic. Fotbalistul în vârstă de 23 de ani a fost cedat sub formă de împrumut în cadrul acestui sezon la formația din Sibiu.
2024/2024 va fi un sezon interesant pentru jucătorul împrumutat
Astfel „Jovan Markovic va evolua timp de un an la FC Hermannstadt, sub formă de împrumut. Mult succes, Jovan!”– au declarat oficialii Universității Craiova pe Facebook. Atacantul este considerat ca fiind unul dintre cei mai de perspectivă jucători români. Markovic a bifat trei selecții, dar nu reușise să atingă standardele impuse. Mai mult de atât fotbalistul a fost acuzat în repetate rânduri că are prea multe kilograme, iar performanța sa îi este afectată.
Jovan Markovic nu se află pentru prima dată în postura de jucător împrumutat. Acesta a mai emnat un contract de împrumut în perioada 2020/2021. La acel moment fusese împrumutat de către Academia Clinceni, unde bifase 27 de meciuri și 5 goluri marcate. Pentru Universitatea Craiova a înregistrat 146 de prezențe; 14 assist-uri și 28 de goluri marcate.
Vestea că Jovan Markovic va evolua tot în campionatul intern a fost surprinzătoare, deoarece se speculase de ceva timp că mai multe formații din străinătate și-au pus ochii pe acesta. Însă cu toate acestea fotbalistul a ajuns la Hermannstadt, unde va „lupta” pentru obținerea unui loc în primul 11 cu Ianis Stoica; Mateus; N’Goma și Aurel Chițu.
Ilie Dumitrescu îl vede cu ochi buni pe Makovic
„Mie îmi place foarte mult jucătorul ăsta. E un jucător rar, din punctul meu de vedere, dar trebuie să vrea și el. Dacă toată lumea îți spune că nu ai greutatea bună, e și problema ta”, a declarat Ilie Dumitrescu despre Jovan Markovic.