Ceea ce nimeni nu credea că este posibil s-a întâmplat în România – Ucraina. Tricolorii au învins cu scorul de 3-0 și au reușit să ne facă mândrii că suntem români. Toți jucătorii trimiși în teren de Edi Iordănescu au jucat admirabil astfel că cei mai optimiști români speră chiar la fazele superioare ale EURO 2024 ceea ce ar fi încă o minune realizată de români. Fanii au fost la înâlțime și toate publicațiile au lăudat românii pentru modul în care și-au încurajat echipa.
Posesia a fost de partea Ucrainei care au avut mingea 66% din timp, iar noi doar 34%. Acesta a fost încă un meci care demonstrează că nu posesia este cea mai importantă. Poți câștiga un meci și cu o posesie mai scăzută. Faptul că tricolorii nu au avut mingea atâta timp înseamnă că au fost nevoiți să alerge mai mult. Ei au alergat aproximativ 112 km față de 109 km ai ucrainienilor.
Românii au ieșit învingători deși au reușit doar 182 de pase precise față de 533 ale ucrainienilor. Acest lucru ne demonstrează că noi am jucat mult mai direct pe poartă și am încercat să ajungem cât mai repede în careul advers. Adversarii noștri au pasat mai mult în lateral și au ajus foarte greu la poata apărată de Niță.
Pentru echipa noastră Radu Drăgușin a reprezentat un adevărat lider al apărării. Conform statisticilor, acesta nu a pierdut nici un duel în meci, nici aerian și nici la sol. În total a respis 10 mingi și a recuperat 3 baloane. Ceea ce este foarte important pentru eleganța și talentul său este faptul că nu a comis niciun fault în meci. Drăgușin și Burcă au făcut un cuplu de fundași centrali care au arătat ce pe aici nu se trece în acest meci.
Pe partea dreaptă Rațiu a reușit să îl anihileze pe Mudryk și acesta nu și-a creat nici o ocazie clară de a marca. Compartimentul ofensiv cu Stanciu, Drăguș sau Denis Man a jucat mai bine ca niciodată. Acești fotbaliști s-au autodepășit și au arătat că merită să credem în ei până la final.
Trebuie să notăm și faptul că în acest meci au mers foarte bine și șuturile de la distanță. Stanciu printr-un șut extraordinar și Răzvan Marin au reușit să puncteze din afara careului.
Pentru meciurile viitoare ne așteptăm la aceeași motivație din partea tricolorilor și la rezultate care să ne scoată în stradă. Hai România.