Duminică seara CFR Cluj s-a întâlnit cu FCSB în cadrul etapei cu numărul 9 din SuperLiga României. În prima repriză gazdele au fost într-o formă bună, dominându-i pe „Roș-Albaștri”. De altfel Louis Munteanu a fost cel care a deschis scorul în minutul 36, urmând să înregistreze cel de-al doilea gol pentru CFR Cluj în minutul 49.
CFR Cluj a pierdut controlul spre finalul partidei. Alex Băluță reușise să marcheze primul gol pentru formația FCSB în minutul 59, iar spre finalul meciului Joyskim Dawa marcae golul de 2 la 2 ( minutul 87). La finalul meciului, latifundiarul din Pipera în vârstă de 66 de ani s-a arătat nemulțumit de scor, deoarece își dorise cele trei puncte pentru a urca în clasamentul SuperLigii.
În cadrul unei declarații Gigi Becali afirmă că este determinat în a-și schimba tactica formației
„Prima repriză nu mi-a plăcut deloc, trebuia să ne dea vreo 3 (n.r. goluri). N-am jucat nimic. Parcă n-am jucat nimic nici noi, nici ei, parcă zici că erau două echipe care nu știau fotbal.
În a doua repriză, a existat numai o echipă pe teren, până se aliniază lucrurile. Stai să vedem, că vine acum și Bîrligea în teren. Nici nu știm ce o să fie, dar acolo o să fie el sigur, atacant.
Nu știm pe stânga și pe dreapta pe cine vom pune. La mijloc sunt clar Tănase și Olaru, nu mai jucăm cu doi închizători. În Europa, ne apărăm noi cu doi închizători, dar în România, la revedere!”,- conform declarației date de Gigi Becali, citează Digisport.ro