Baban Alhassan în vârstă de 24 de ani a reușit să marcheze un singur gol pentru cei de la FCSB. Gol care a adus egalitatea în meciul dintre FCSB și Farul Constanța, bifând ce0a de 25-a etapă din cadrul SuperLigii României. Datorită acestei reușite venite din partea ghanezului, latifundiarul din Pipera ar fi venit la adresa lui cu multe laude, comparându-l inclusiv cu Olaru.
O dată cu aflarea acestor afirmații, fostul jucător al celor de la FCSB- Sorin Paraschiv, a ținut să îl contrazică pe Gigi Becali. Fostul jucător este de altă părere cu privire la Baban Alhassan. Sorin Paraschiv a ținut să precizeze că Alhassan nu este peste Olaru.
Declarația lui Sorin Paraschiv
Conform spuselor lui Sorin Paraschiv, Olaru este mult peste Alhassan, iar în acest moment reprezintă omul campionatului. Tot ceea ce arată pe teren, îl fascinează pe fostul jucător și este de părere că are un format puternic, dornic să muncească în teren.
„Nu cred că Alhassan este peste Olaru. În acest moment, Olaru este jucătorul numărul unu al campionatului. Tot ce face în teren, mi se pare că este un caracter foarte puternic, este dispus să muncească mult în teren.
E un jucător box-to-box, dar apare imediat și în careu. Olaru este un fotbalist complet, nu îl putem compara cu Baba, care a venit de două săptămâni, și să spunem că el este peste”, a afirmat Sorin Paraschiv la Liga Digisport.
De altfel patronul celor de la FCSB nu s-a oprit și a vrut să specifice că Baba este un jucător mai bun, decât Șut și Lixandru.