Pe zi ce trece ne apropiem de startul celei mai importante copetiţii fotbalistice a anului, Euro 2024. Ţinând cont că va participa şi România, toată lumea va sta cu ochii pe acest campionat european. Conform tragerii la sorţi au fost stabilite 6 grupe. Din fiecare grupă se vor califica primele două naţionale. Dintre toate echipele clasate pe locul al treilea se va face un clasament separat, iar deacolo se vor alege primele 4 formaţii ce vor accede în runda următoare cea a optimilor de finală.
Grupa A
Din această grupă fac parte formaţii foarte puternice, fiind una dintre cele mai echilibrate grupe de la Euro 2024. Fac parte Germania, Elveţia, Scoţia şi Ungaria. Germania vine în calitate de echipă gazdă şi va disputa meciul de deschidere al turneului în compania Scoţiei. Nemţii sunt cotaţi ca fiind una dintre formaţiile favorite la câştigarea trofeului. Pe lângă jucătorii de mare valoare ai panzzerelor germane, au avantajul că vor evolua şi pe teren propriu.
Elveţia este cunoştiinţa noastră din preliminarii. Au mulţi fotbalişti de top ce evoluează în campionate foarte puternice şi putem spune că ei sunt favoriţi la poziţia a doua din grupă şi calificarea directă. Ungaria se află într-o continuă creştere. Jucătorii maghiari sunt din ce în ce mai apreciaţi la nivel european şi la acest turneu final se aşteaptă o surpriză plăcută de la ei. Scoţia poate pune probleme oricărui adversar, astfel că nu poate fi eliminată din calculele acestei grupe.
Grupa B
Grupa de foc este cea mai puternică. Sunt naţionale foarte puternice de la care ne putem aştepta la câştigarea trofeului. Din prima urnă, în această grupă a ajuns Spania. Această echipă ce a dominat mult timp fotbalul mondial nu mai are nevoie de nici o prezentare. Italia care vin din postura de deţinătoare a trofeului, este una dintre favorite şi de această dată.
Croaţia nu se va lăsa nici la acest turneu până nu va realiza o performanţă. Chiar dacă au trecut anii peste jucătorii croaţi, ei au şcoli de fotbal ce produc în continuare jucători. Albania a venit din a 4-a urmă valorică darnu trebuie să o excludem. Deşi pare a nu avea şanse din această grupă, ea poate încurca orice echipă. Am simţit-o şi noi pe propria piele în 2016.
Grupa C
Anglia, Slovenia, Serbia şi Danemarca sunt componenetele celei de-a treia grupe de la campionatul European. Datorită jucătorilor care alcătuiesc echipa Angliei putem spune că naţionala albionului este favorită la primul loc. În rest celelalte 3 formaţii sunt aproximativ egale ca valoare, astfel că nu mai putem vorbi de favorite. Inspiraţia de moment a antrenorilor sau chiar a jucătorilor de vor fi în teren îşi va spune cuvântul.
Grupa D
Este una dintre cele mai echilibrate grupe. Din aceasta fac parte Olanda, Austria, Polonia şi Franţa. La o primă privire putem spune că Franţa şi Olanda pornesc cu şanse la primele două poziţii dar nu trebuie să excludem naţionala Poloniei şi a Austriei care au în componenţă jucători la cele mai mari cluburi din Europa. Ne aşteaptă o grupă plină de suspans şi de meciuri interesante.
Grupa E
Pentru noi aceasta este cea mai importantă grupă pentru că face parte România din aceasta. Cum deja ştim adversarele ţării noastre vor fi Belgia, Ucraina şi Slovacia. Belgia are un uşor avantaj al valorii individuale a jucătorilor dar şi datorită experienţei la nivel înalt. Naţionala României, Ucrainei şi Slovaciei sunt echilibrate şi sperăm să fie echipa noastră cea care se va afla în avantaj la finalul grupei.
Stai alături de noi pentru cele mai interesante articole de la Euro dar şi din sport.