Indian Wells : Momente de panică în timp ce Carlos Alcaraz își adjudeca victoria în jocul cu Alexander Zverev

În cadrul Turneului Indian Wells surprizele  nu au încetat să apară, chiar în meciul dintre Carlos Alcaraz și Alexander Zverev. În timp ce tenismenii își jucau șansa, roiul de albine își făcuse apariția pe teren. Moment în care victima lor, fiind Carlos Alcaraz. Acesta a fost înțepat pe o parte a frunții, în sferturile de finală de Indian Wells.

Jocul a fost întrerupt din cauza albinelor agresive

Mohamed Lahyani- arbitrul jocului a fost obligat să oprească meciul în cel de-al treilea tur, pentru că albinele au pus stăpânire pe terenul din California. Din cauza acestor animăluțe, meciul a fost amânat preț de o oră și 40 de minute. Se pare că albinele au fost extrem atrase de camera spider. Aceasta este o cameră TV ce se mișcă deasupra terenului pe cabluri.

Lupta împotriva albinelor la Indian Wells

Organizatorii și nu numai au avut de dus o luptă cu adevărat spectaculoasă cu albinele. Pentru a reuși să le captureze au folosit un vid pentru a le aspira de pe camera TV în siguranță în cadrul unei cuști special amenajate, pentru ca mai târziu să fie eliberate. În prima instanță problema părea să fie rezolvată, dar au mai existat alte albine care au reușit să îl deranjeze pe numărul 2 mondial. Motiv pentru care s-a apelat la apicultor.

Deznodământul a fost plăcut pentru Alcaraz, care deși fusese victima albinelor; obținuse victoria împotriva lui Zverev cu scorul de 6-3, 6-1. În semifinala de sâmbătă se va întâlni cu Nannik Sinner, campion al Australian Open. De altfel acesta a fost neînvins în 19 meciuri.

Întâlnirea de sâmbătă se arată a fiind o provocare pentru Alcaraz, deoarece se va confrunta cu cel mai bun jucător de tenis din lume la ora actuală. Sinner are la activ 19 victorii, învingându-l inclusiv pe jucătorul ceh – Jiri Lehecka cu scorul de 6-3 și 6-3.

Numărul trei mondial, avusese o experiență interesantă în finala ATP Tour de anul trecut. Loc unde a fost înfrânt în finala disputată cu Novak Djokovic. Doar că acum Sinner se bucură de noul început deoarece sezonul 2024 la prins într-o formă excelentă. De altfel victoriile consecutive de la Grand Slam Australia și victoria de la Rotterdam l-au motivat pentru Indian Wells.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mircea Lucescu „orbit de stele”. Selecționerul României nu este iertat

FCSB și Clubul Sportiv al Armatei Steaua sunt în...

Gigi Becali a decis! Impresarul jucătorului ripostează

Gigi Becali în vârstă de 66 de ani a...

Mihai Popescu și-a aflat pedeapsa! Gigi Becali este pregătit să acționeze

Jucătorul celor de la FCSB și-a aflat pedeapsa, dar...

România este prezentă la BALKAN RHYTHMIC GYMNASTICS CHAMPIONSHIPS 2024

În perioada 26 -29 Septembrie are loc Campionatul Balcanic...

Andrei Rațiu este în vizorul unei formații titrate

Fundașul român în vârstă de 26 de ani este...

Topics

Gigi Becali a decis! Impresarul jucătorului ripostează

Gigi Becali în vârstă de 66 de ani a...

Mihai Popescu și-a aflat pedeapsa! Gigi Becali este pregătit să acționeze

Jucătorul celor de la FCSB și-a aflat pedeapsa, dar...

România este prezentă la BALKAN RHYTHMIC GYMNASTICS CHAMPIONSHIPS 2024

În perioada 26 -29 Septembrie are loc Campionatul Balcanic...

Andrei Rațiu este în vizorul unei formații titrate

Fundașul român în vârstă de 26 de ani este...

„Îi consider cu ADN de Giulești”! Unirea Slobozia – Rapid, astăzi de la 21:00!

Unirea Slobozia se întâlnește în seara aceasta cu Rapid...

Probleme pentru FCSB! Doi jucători de bază sunt OUT

FCSB trece printr-o perioadă dificilă, deoarece jucătorul lor de...
spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img