Se poate afirma în mod cert că baschetul este unul dintre cele mai cunoscute sporturi de echipă din întreaga lume. Acest lucru se datorează frumuseții pe care o emană colectivul prin precizia, speculația, executarea fină a mișcărilor și în același timp prin talia impunătoare pe care o au toți sportivii. B
Baschetul este un bun factor care ajută în creșterea și dezvoltarea oricărui practicant, iar pe termen lung este definitoriu din punct de vedere al calităților fizice pe care le dobândește. De altfel lupta în echipă, integrarea într-un grup și capacitatea de-a gestiona situații în care este implicat un grup de oameni, baschetul îi forțează să treacă prin toate aceste etape. Echipa este totul și victoria le aparține întregului grup.
Istoria baschetului
Totul a început încă din vremea populației incașe. Populația Maya și Azteci se jucau cu mingea, aruncând-o într-un inel confecționat din piatră; fiind suspendată orizontal pe un perete/ zid. Indienii din America își improvizau coșul cu ajutorul unui trunchi de copac; pe când băștinașii din Florida își creau locul de marcat din nuiele.
Anul 1891 este definitoriu pentru baschet
James Naismith era unul dintre cei mai perspicace asistenți din cadrul Colegiului Springfiled din statul Massachusetts – America. Acest tânăr și-a dedicat întreaga activitate didactică în crearea unor sisteme de joc și îmbogățirea diferitelor lecții ce aveau în vedere educația fizică pentru studenți. Astfel condițiile materiale erau aproape diminuate, reușind să creeze reguli din fotbal cu alte 13 reguli noi, înlocuind poarta cu bine cunoscutul coș suspendat pe un perete.
Baschetul era unul dintre cele mai dinamice jocuri, în care s-au integrat cei mai mulți indivizi. Motiv pentru care echipele formate aveau în componență a câte 50 de jucători. Însă disconfortul era cu atât mai vizibil, când sportivii se adunau în sala de sport, iar spațiul era nefavorabil. Astfel cu timpul s-a remediat această problemă, iar echipa începea să fie formată doar din 5 jucători pe teren.
Europa face cunoștință cu baschetul destul de târziu și doar în 1904 apare pentru prima dată ca joc demonstrativ în cadrul Jocurilor Olimpice de la St. Louis. Urmând ca în 1932 să se înființeze Federația Internațională de Baschet Amator, iar din 1935 să fie disputate Campionatele Europene.
Baschetul în România
Când se înființează F.I.B.A. s-au afiliat 8 țări. De asemenea aceste 8 țări sunt fondatorii forului mondial, împreună cu Argentina. Portugalia; Elveția; Letonia; Italia; Grecia; Cehoslovaci și România au fost fondatorii care au pus bazele baschetului în spațiul european, iar din 1935 se dispută Campionatele Europene.
În România sportul acesta se practica intens în liceele din București, programa oferindu-le mai multe competiții interșcolare. La aceea vreme Liceul „Mihai Viteazu” reprezenta o forță prin victoriile pe care le obținuseră în majoritatea competițiilor. Motiv pentru care acest liceu obținuse permisiunea de-a avea primul teren de baschet regulamentar din România. În anul 1928 apar primele cluburi de baschet, care aveau în componență jucători masculini.
Federația Română de Baschet și Volei
Cele două ramuri sportive i-au ființă în anul 1931, când se organizează pentru prima dată Campionatul Regional Masculin. Trebuie menționat că la aceea vreme nu trecea numărul de 200 de sportivi legitimați; doar că începând cu 23 August 1944, instaurarea regimului comunist creează schimbări majore. Baschetul începe să prindă contur, devenit un sport practicat în masă. În anul 1947 are loc Campionatul Republican, unde echipele participante urmăreau primele trei locuri, pentru a merge mai departe. În anul 1946 are loc ediția Jocurilor Balcanic, urmând mai apoi ca în fiecare an să fie susținute campionatele naționale, școlare și universitare. De asemenea erau organizate și festivaluri sportive de minibaschet, special pentru copii.
Jocurile Olimpice de vară: Baschet
În anul 1936 Baschetul este prezent pentru prima dată în cadrul Jocurilor Olimpice de vară, urmând să fie integrat în 18 cicluri olimpice. În de-a lungul acestei perioade, au fost prezente în număr de 59 de națiuni. Cu toate acestea nici-o națiune nu a reușit până în prezent să participe sistematic de șa o ediție la alta în cadrul Jocurilor Olimpice. Trebuie amintit că echipa feminină de baschet își bifase prezența la ediția Jocurilor Olimpice de la Montreal din anul 1976.
România a fost prezentă cu echipa de Baschet în cadrul Jocurilor Olimpice de la Helsinki, Finlanda din anul 1952.