Numărul 2 WTA -Aryna Sabalenka trece prin drama vieții ei la Miami Open. Sportiva în vârstă de 26 de ani, concurase în cadrul turneului; motiv pentru care iubitul ei era prezent la acest eveniment pentru susținere sa. Miami Open trebuia să fie unul dintre cele mai memorabile competiții, dar Aryna Sabalenka are parte de o pierdere uriașă.
Konstantin Koltsov în vârstă de 42 de ani, a încetat din viață, chiar la Miami Open. Fostul sportiv de hochei, în 2002 și 2010 își bifase prezența Jocurile Olimpice. Fostul sportiv și Aryna Sabalenka au format un cuplu din anul 2021, iar la Miami Open și-a dorit ca acesta să îi fie alături.
Moartea prematură a fostului hocheist i-a întristat pe toți fanii Arynei și nu doar. Acesta nu a stat departe de sport, fiind un antrenor respectat în cadrul echipei ruse Salavat Yulaev Ufa. Aryna Sabalenka nu se află la prima tragedie aflată în cadrul unei competiții. În urmă cu mulți ani, sportiva și-a pierdut cea mai importantă persoană din viața ei, chiar în timpul evoluției sale la Australian Open. La acel moment, primise vestea că tatăl ei, încetase din viață. Moment care a marcat-o pentru totdeauna, dat fiind că tatăl ei este cel care i-a făcut cunoștință cu tenisul.
În cadrul evenimentului Miami Open, trebuia să evolueze în turul 2. Însă din cauza situație, a luat decizia de-a se retrage din turneu. Astfel Simona Halep nu se va mai confrunta cu numărul 2 Mondial, iar Paula Badosa își poate juca șansa în continuare.
Federația de Hochei din Belarus a ținut să precizeze că moartea fostului jucător este una subită. Acesta și-ar fi pierdut viața în camera de hotel. Din primele cercetări, cauza decesului s-a datorat unui cheag de sânge.