În noul sezon Rapid a început cu stângul, deoarece după primele patru etape din SuperLiga abia au acumulat cinci puncte. De asemenea în ultimul meci disputat cu FC Voluntar au avut parte de o înfrângere, terminând meciul cu scorul de 1-2. Prin urmare FC Voluntar s-a întors acasă cu trei puncte acumulate.
Strategia noului antrenor – Cristiano Bergodi nu este în concordanță cu evoluția jucătorilor. Faptul că în timpul meciului a realizat 5-6 schimbări, a pierdut omogenitatea echipei. De asemenea antrenorul Rapidului și-a asumat întreaga vină, în urma rezultatului negativ pe care îl obținuse gruparea lui.
Horațiu Moldovan în vârstă de 25 de ani a avut două șanse, dar ambele le-a gafat. De asemenea antrenorul a ținut să precizeze că vina îi aparține exclusiv lui și nu a jucătorului. Toate aceste afirmații îl pun într-o postură negativă, iar Marius Șumudică este de părere că atitudinea și deciziile pe care le ia Bergodi, riscă să piardă întreaga echipă.