Marius Șumudică în vârstă de 53 de ani s-a reîntors la cârma formației din Giulești, după ce nord irlandezul Neil Lennon în vârstă de 53 de ani a fost nevoit să renunțe la funcția de antrenor al Rapidului din cauza rezultatelor dezastruase pe care le-a obținut cu echipa. Schimbarea creată s-a observat cu ochiul liber, deoarece Rapid a reușit să obțină victoria în meciul cu Poli Iași ( scor final 2-1).
Marius Șumudică reconfigurează echipa
Marius Șumudică preia frâiele și deja face primele permutări în formație. Mai mult de atât, astăzi s-a confirmat prima schimbare, ce îl are în vedere pe Gabriel Gheorghe în vârstă de 17 ani. Pe rețelele de socializare, Rapid a anunțat că jucătorul a fost trimis sub formă de împrumut la FC Argeș, până la finalul acestui sezon.
Mijlocașul ofensiv a fost propulsat la echipa mare, datorită lui Cristiano Bergodi. Cu toate acestea în noul sezon a avut șansa de-a juca abia 11 minute pentru Rapid, în meciul cu Petrolul Ploiești. Joc în care Rapid a pierdut cu scorul 0-1. Marius Șumudică este de părere că tânărul mijlocaș are nevoie de meciuri, iar FC Argeș este echipa ce îi poate oferi această șansă în acest sezon, chiar dacă va evolua în liga secundă.
„Gabriel Gheorghe (17) va evolua sub formă de împrumut la FC Argeș, până la finalul actualului sezon.
Mult succes, Gabi!” – au scris pagina oficială FC Rapid 1923 pe Facebook.
Rapid face utlimele aranjamente îainte de meciul cu Universitatea Craiova
Sâmbătă 31 august Rapid se va întâlni cu Universitatea Craiova, în cadrul etapei cu nunărul 8 din SuperLiga României. Oltenii vor fi gazdele sâmbătă seara, motiv pentru care vor încerca să își încânte suporterii, după ce au rămas cu un gust amar la finalul partidei dintre Dinamo și Universitatea Craiova (scor final 2-1 pentru Dinamo).
La polul opus Marius Șumudică face ultimele aranjamente în formație pentru a avea o prestație cât mai favorabilă în meciul cu Universitatea Craiova. De altfel Rapid așteaptă alți doi jucători, în timp ce Rapid va face loc pentru noii fotbaliști.
Mai mult de atât, în ultima perioadă s-a vehiculat în spațiul public că Jayson Papeau ar fi pe picior de plecare din echipa giuleșteană. Însă Marius Șumudică a negat toate aceste informații; din potrivă a afirmat că în meciul ce va avea loc sâmbătă 31 august, Jayson Papeau va fi titular.
Ce spune Marius Șumudică?
“Chiar dacă s-a zis că va veni un înlocuitor într-un timp scurt, aici, la Rapid, suntem mai mulți care decidem și ultimul cuvânt îl am eu, Marius Șumudică. Dacă vedeți transferurile pe care le-am făcut eu în cariera mea, pe unde m-am dus, indiferent că au fost români și i-am luat cu mine și i-am resuscitat, sau că au fost străini.
Eu nu prea am dat greș cu transferurile pe care le-am făcut. Cu siguranță vor mai veni jucători, sper să-i am săptămâna viitoare în cantonament. Domnul Șucu este dispus să facă orice fel de efort. Suntem în contact permanent, în fiecare zi. Discutăm și încercăm să aducem jucători care cred că se pretează pe stilul Giuleștiului.
Românii sunt foarte scumpi, e foarte greu să aduci români, mi-aș dori. Eu peste tot am luat români cu mine și sunt tipul care vrea să aibă echilibru în lot, să nu renunț la foarte mulți români și să am numai străini, e clar.
Săptămâna viitoare sper să avem doi jucători noi în cadrul lotului, doi jucători care să dea valoare la ce avem acum, peste nivelul jucătorilor pe care îi avem. Muncim zi și noapte, dormim foarte puțin, stăm și analizăm, nu e ușor.
Eu sunt adeptul să văd meciuri întregi, primul criteriu pentru un transfer este ceea ce a făcut în ultimii doi ani, nu jucători pe care să-i resuscitez eu pentru că nu mai am timp acum”, a precizat Marius Șumudică, la conferinței de presă.
Francezul a trecut prin multe la Rapid
Jayson Papeau a trecut prin multe de când se află la Rapid București. Jucătorul a avut parte de o accidentare gravă în 2022. Atunci francezul fusese diagnosticat cu fractură de peroneu și ruptură ale ligamentelor de la gleză. La ceea vreme, mijlocașul fusese operat de urgență, dar a absentat de la antrenamnet timp de mai bine de două luni și jumătate.
Pentru gruparea din Giulești Jayson Papeau a înregistrat 7 succese și 7 pase decisive. Când a ajuns la formația din București, jucătorul francez valora 250.000 de euro cotă/piață, iar acum atinge suma de 700.000 de euro cotă/piață, reprezentând cea mai mare sumă din cariera lui.
Papeau este îndrăgit de noul antrenor
„De Papeau în momentul de față nu se pune problema, face parte din lot. Am mai citit că nu merge la Craiova (n.r. la meci), nici nu se pune problema, este parte din familia Rapidului. Mai are doi ani de contract dacă nu mă înșel, dacă el își dorește să plece, probabil că va intra în discuții cu conducerea clubului și se vor găsi soluții.
Eu n-am ieșit niciodată în față să va zic că voi renunța la Papeau, vom vedea ce se întâmplă, mai urmează și meciul acesta. Este clar că trebuie să renunțăm la doi jucători ca să facem loc altor doi jucători, dar n-am luat decizia încă, credeți-mă că mă gândesc mai mult la meciul de la Craiova”, – a precizat Marius Șumudică.