În perioada 26 -29 Septembrie are loc Campionatul Balcanic de Gimnastică Ritmică. Competiția este susținută în Muntenegru și găzduită de Budva. La această întrecere va fi prezentă și România cu un lot vast, acoperind toate categoriile disponibile din concurs.
La senioare vor concura pentru România, Andreea Verdeș ( campioana balcanică din 2023) în vârstă de 23 de ani, se pregătește în cadrul Clubului Corrado din Iași, sub îndrumarea domnului profesor Radu Constantin și fiica dumnealui Radu Cătălina.
Competiția va fi una dificilă, deoarece numărul concurentelor este semnificativ și toate își doresc un rezultat cât mai bun și de ce nu titlul pe care gimnasta ieșeană l-a cucerit în urmă cu un an.
Sabina Enache legitimată la CSM Ploiești este ce-a de-a doua senioară ce va reprezenta România la această ediție a Campionatului Balcanic de Gimnastică Ritmică.
Aceasta se pregătește sub atenta supraveghere a doamnei antrenor emerit Maria Gîrbă , Irina Deleanu (președinta FRGR) și Simona Puiu. În urmă cu un an, Sabina Enache reușise să cucerească medalia de bronz la individual compus și locul trei la panglică.
Tot în cadrul acestor trei zile, gimnastele senioare: Larisa Gheorghe, Sârbu Anca de la ACS Dandri București și Marin Dalia (CSM Arad) vor concura în cadrul acestui eveniment. Urmând mai apoi să își facă prezența junioarele : Ghica Alexia, Ileana Duțu (ACS Dandri); Țilincă Izabela ( CS Victoria Cumpăna); Banc Dea, Potfălean Teodora ( CSM Cluj-Napoca) și Răutu Bianca Larisa (CSS Unirea Iași).
La categoria Pre-junioare își vor face prezența gimnastele : Luțan Andrada; Luțan Antonia; Banciu Amalia; Ulrich Maya ( CS Victoria Cumpăna) și Prodan Maria Nectaria (CSS1 Timișoara- CSM Arad). Continuând cu Stanciu Patricia, Iris Iliescu ( ACS Dandri București), Elisabeta Corduneanu (CSS Unirea Iași) și Maia Metea de la CSM Cluj-Napoca. De asemenea în cadrul acestui concurs își vor face prezența și gimnastele născute în 2014, precum: Casariu Elena; Cercel Mara; Petean Izabela; Badea Evelyna.
Concursul se anunță a fi unul interesant, deoarece vor fi prezente în jur de 100 de sportive, reprezentând țări precum Albania, Croația, Kosovo, Serbia, Lituania; Slovacia; Macedonia, Grecia, Azerbaidjan, Slovenia, Ucraina, Bosnia și Herțegovina, Israel, Moldova, Republica Democrată Congo și Muntenegru.
Gimnastele reprezentante ale României vor fi însoțite de Cerbula Luiza, Chiriac Daniela, Gîrbă Adriana, Liliana Băescu (arbitri), Elena Vlad, Cătălina Radu și Corina Lupu (antrenori).