Horațiu Moldovan în vârstă de 25 de ani reprezintă unul dintre jucătorii de bază al celor de la Rapid. Marcatorul a ajuns în cadrul echipei în iarna anului 2021 și într-un timp foarte scurt și-a ocupat postul drept titular.
Sportivul a atins 103 de meciuri jucate pentru Rapid, contribuind la promovarea echipei și la calificarea acesteia în play-off-ul din sezonul precedent. Astfel în sfârșit s-a descoperit clauza de reziliere al acestuia, iar pentru suma aceasta Rapid îl poate pierde pe fotbalist.
Munca și evoluția lui Horațiu Moldovan a fost răsplătită cu un loc în echipa națională, loc în care a atins șapte selecții. Prin urmare, orice echipă care și-l dorește pe tânărul jucător fără a negocia cu cei din Giulești trebuie să dea jos suma de 800.000 de euro. Suma în cauză este una mică, dat fiind potențialului pe care Horațiu Moldovan îl are.
De asemenea Mattias Kait și Xian Emmers au două clauze semnificative. Pentru aceștia clauza atinge suma de 1 milion de euro și există toate șansele ca într-un timp foarte scurt cei doi să ajungă la alte echipe.
O dată cu aflarea clauzelor, fiul patronului de la FCU Craiova este de părere că principala rivală în SuperLiga României nu este CFR Cluj, ci Rapid, deoarece se consideră a fi avantajată. Mai exact acesta a ținut să prezinte exemplul din meciul UTA Arad vs Rapid, când arădenilor nu li s-a concis un gol. După 13 etape disputate, Rapid se clasează pe locul trei cu 23 de puncte obținute.