SuperLiga: Ultimul meci din acest sezon! Rapid – FCSB astăzi de la ora 21:00!

Sezonul 2023 – 2024 din Liga 1 este la final. Ne mai despart doar câteva meciuri legate de barajul de Europa până vom afla deznodământul final pentru această stagiune. În play-off toate socotelile sunt încheiate, astfel că în această seară meciul Rapid – FCSB este doar pentru spectacol. Fluierul de start al partidei din Giulești va fi de la ora 21:00.

În acest moment este doar un derby al orgoliilor. Știm că acest meci naște la fiecare întâlnire dueluri nebănuite.
Despre miza acestui meci nu prea mai putem vorbi pentru că așa cum am mai spus situația în play-off este încheiată. FCSB este campioana României și a primit deja titlul cu numărul 27, iar formația giuleșteană va încheia sezonul pe poziția a 6-a.

Sezonul acesta a fost unul dezamăgitor pentru rapidiști. Prima parte a fost una destul de bună în care au ajuns pe locul al doilea și chiar foarte aproape de ocupanta primei poziții, FCSB. Apoi lucrurile la Rapid au căpătat o întorsătură total diferită. De la startul play-off-ului și pănă acum dezamăgirea fanilor a crescut. Dintr-o candidată la titlu au ajuns să încheie plutonul echipelor din play-off.

De partea cealaltă, FCSB a avut un sezon de vis. A condus clasamentul Ligii 1 încă de la startul sezonului și nu a mai cedat poziția e lider. Deși în unele momente au fost unele amenințări ale poziției, ei au strâns rândurile și nu au mai cedat. Acum deja roș-albaștrii își fac planurile pentru preliminariile Champions League, unde își doresc un traseu cât mai lung în Europa.

Pentru meciul din această seară ne așteptăm la spectacol în condițiile în care miza nu mai există. Credem că miza este mai mare în tribună decât o să fie pe teren. Cele două formații vor efectua unele schimbări în echipele de start pentru că unii jucători au plecat deja în vacanță. Acest meci este o bună posibilitate și de a testa jucătorii cae au evoluat mai puțin pentru că deși urmează o pauză, sezonul viitor bate la ușă. Cei mai mulți jucători se gândesc și la Euro care este foarte aproape și speră să mai prindă un loc în lotul pentru Germania.

Cum arată echipele de start

Rapid

Titulari: Unureanu – Onea, Săpunaru, Iacob, Borza – Oaidă, Kait, Hasani – Krasniqi, Rrahmani, Funsho
Rezerve: Drăghia, Braun, Cristea, Bădescu, Emmers, Cepoi, Petrila, Cîrjan, Pepeau, Burmaz, G. Gheorghe, Briciu
Antrenor: Bogdan Lobonț

FCSB

Titulari: Vlad – Crețu, Haruț, Chiricheș, Panțîru – Alhassan, Lixandru, Băluță – Antwi, Miculescu, D. Popa
Rezerve: Udrea, Oct. Popescu, Pandele, Luis Phelipe, Toma, Păduraru, Laszlo, Radaslavescu
Antrenor: Elias Charalambous

Arbitru: Szabolcs Kovacs (Carei). A1: Ciprian Danşa (Satu Mare). A2: Doru Lucaciu (Cluj).
Arbitru VAR: Horia Mladinovici (Bucureşti), Asistent VAR: Vasile Marinescu (București).
Stadion: “Superbet Arena – Giulești

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mircea Lucescu „orbit de stele”. Selecționerul României nu este iertat

FCSB și Clubul Sportiv al Armatei Steaua sunt în...

Gigi Becali a decis! Impresarul jucătorului ripostează

Gigi Becali în vârstă de 66 de ani a...

Mihai Popescu și-a aflat pedeapsa! Gigi Becali este pregătit să acționeze

Jucătorul celor de la FCSB și-a aflat pedeapsa, dar...

România este prezentă la BALKAN RHYTHMIC GYMNASTICS CHAMPIONSHIPS 2024

În perioada 26 -29 Septembrie are loc Campionatul Balcanic...

Andrei Rațiu este în vizorul unei formații titrate

Fundașul român în vârstă de 26 de ani este...

Topics

Gigi Becali a decis! Impresarul jucătorului ripostează

Gigi Becali în vârstă de 66 de ani a...

Mihai Popescu și-a aflat pedeapsa! Gigi Becali este pregătit să acționeze

Jucătorul celor de la FCSB și-a aflat pedeapsa, dar...

România este prezentă la BALKAN RHYTHMIC GYMNASTICS CHAMPIONSHIPS 2024

În perioada 26 -29 Septembrie are loc Campionatul Balcanic...

Andrei Rațiu este în vizorul unei formații titrate

Fundașul român în vârstă de 26 de ani este...

„Îi consider cu ADN de Giulești”! Unirea Slobozia – Rapid, astăzi de la 21:00!

Unirea Slobozia se întâlnește în seara aceasta cu Rapid...

Probleme pentru FCSB! Doi jucători de bază sunt OUT

FCSB trece printr-o perioadă dificilă, deoarece jucătorul lor de...
spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img