Sezonul de liga 2 se apropie de final. Unele echipe încep sărbătoarea pentru că au reușit să își îndeplinească obiectivul sau au promovat. Alte formații își fac calculele pentru viitoarea stagiune când vor dori să își îndeplinească obiectivul.
Una dintre formațiile ce este matematic în Liga 1 în sezonul viitor este Unirea Slobozia. Am ales să vă prezentăm această echipă și traseul ei în Liga 2. Unirea Slobozia a profitat de faptul că mai multe echipe calificate în play-off nu au dreptul de promovare, astfel că ei au obținut promovarea cu 4 runde înainte de finalul campionatului.
Antrenorul care a fost artizanul acestei promovări este Adrian Mihalcea. Acesta este un antrenor tânăr ce a reușit să își creeze un lot competitiv cu care a reușit această performanță. Unirea Slobozia nu a mai evoluat niciodată în Liga 1 sau Superliga României. Din cauza acestui lucru, performanța lui Mihalcea este și mai importantă. În istoria sa, Unirea s-a zbătut în Liga a doua și a treia. Au fost momente când acest club a avut de înfruntat problemele financiare dar vedem că s-a ridicat și a ajuns la cel mai înalt nivel.
Adrian Mihalcea a avut o carieră în care a bifat multe cluburi importante din fotbalul românesc. Acesta a evoluat pe postul de atacant la Dinamo o perioadă foarte lungă de timp. Deși este un tehnician tânăr la Unirea Slobozia a dat dovadă de maturitate. A reușit să își creeze unul dintre cele mai tinere loturi ce au fost în Liga secundă. Chiar dacă cel mai în vârstă jucător din tabăra Unirii are 37 de ani, căpitanul Toma, Mihalcea a reușit să îmbine tinerețea cu maturitatea și să creeze un lot foarte valoros. Unirea Slobozia a adus și jucători din afară care au demonstrat că pot face diferența și iată că împreună cu românii din lot au reușit să formeze o echipă ce a reușit să promoveze.
Pe parcursul acestui sezon cei de la Slobozia au fost tot timpul în față. Ei au reușit să domine acest sezon de Liga 2 și să obțină această promovare meritată. Sezonul regular al ligii secunde a fost câștigat de cei de la Șelimbăr dar ei nu au drept de promovare. În play-off cei de la Slobozia au mers foarte bine și au obținut victorii importante.
Acum cei de la Slobozia se vor pregăti pentru Superliga României, unde își vor măsura forțele cu cele mai importante echipe din țara noastră. Unirea mai are nevoie de jucători pentru a face față dar putem spune că baza echipei este formată.