Runda cu numărul 2 din Superligă continuă cu duelul dintre Universitatea Craiova – UTA. Acest meci se anunță unul deosebit de interesant. Ambele formații au remizat în prima rundă a Superligii, astfel că acum nu se vor gândi la altceva decât la victorie. Sperăm că atacul o să fie principaa preocupare a celor doi tehnicieni pentru că au jucători foarte valoroși în atac. Pentru început obiectivul lor este intrarea în play-off dar suntem siguri că vor să se lupte pentru cupele europene.
Universitatea Craiova așteaptă titlul în Bănie
Oltenii vor victoria în această seară după jocul mai puțin reușit din prima rundă. Atunci ei au remizat pe terenul celor de la Hermannstadt cu scorul de 0-0. Elevii lui Costel Gâlcă au ratat foarte multe ocazii clare de a marca dar la fel de bine puteau pleca de la Sibiu fără niciun punct. În această săptămână ofensiva olteană l-a pierdut pe Markovici care a fost împrumutat pentru un sezon tocmai la Sibiu. Astfel că ofensiva din Bănie se va axa în acest moment pe Koljic și Mitriță de la care se așteaptă foarte multe goluri.
UTA vrea în play-off
Bătrâna Doamnă a făcut foarte multe transferuri în această vară și a adus jucători cu care să se bată cel puțin la un loc de play-off. Acest lucru a fost demonstrat în primul meci în care au întâlnit pe cei de la Rapid. Rapidul a deschis scorul în acel meci dar apoi UTA a revenit și a reușit să egaleze. Pe final arădenii puteau să se impună pentru că au avut ocazii desul de mari de a marca. Ne așteptăm la un joc tactic foate bun din partea lui mircea Rednic, care pregătește în amănunt fiecare meci.
Echipele de start
Universitatea Craiova: L. Popescu – Căpățînă, Maldonado, Zajkov, Badelj – Al. Crețu, Houri – Bană, Mitriță, Paradela – Koljic
Rezerve: Lazar, Lung Jr. – Vlădoiu, Gaspar, Sierra, Bancu, Anzor, Danciu, Barbu, Montoya, Baiaram, Ivan
Antrenor: Costel Gâlcă
UTA Arad: R. Popa – Râpă, Benga, Conte, Rodrigues – Van Durmen, Machado, C.Mihai, Costache – Ezekiel, Omondi
Rezerve: Iliev – Trif, Fabry, David, Iurasciuc, Ekmecki, Healf, R.Cristea, Dumiter
Antrenor: Mircea Rednic