Victorie pentru universitatea Craiova în meciul cu cei de la Sepsi!

Universitatea Craiova s-a întâlnit în cursul zilei de azi cu cei de la Sepsi în cadrul celei de-a 24-a etapă din SuperLiga României. În prima jumătate a jocului, părea că cei de la Sepsi Sfântul Gheorghe sunt stăpâni pe balon, deschizând scorul prin golul marcat de Grabiel Debeljuh în minutul 33. Doar că oltenii au reușit să întoarcă scorul în cea de-a doua jumătate a meciului.

Jovan Markovic restabilește egalitatea în minutul 45+2 pentru universitatea Craiova. Urmând mai apoi ca în minutul 74, Elvir Koljic să marcheze golul de 2 la 1 pentru olteni. Chiar dacă statistic Sepsi a stat mai bine, la capitolul șuturi, posesie, pase și pase prezise, Alexandru Crețu reușește să înscrie pentru Universitatea Craiova golul învingător.

În urma acestei victorii, Universitatea Craiova se situează pe locul 4 în clasamentul SuperLigii cu 37 de puncte obținute în toate cele 24 etape disputate. În ultimele 5 jocuri, oltenii au reușit să înregistreze o victorie, două înfrângeri și două remize. În fața lor se află Rapid cu 42 de puncte acumulate.

Sepsi pe de altă parte este clasată pe locul 6 cu doar 33 de punte acumulate. În ultimele 5 jocuri disputate, Sepsi a înregistrat două înfrângeri, două victorii și o remiză.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Victorie la minus zece grade pentru FCSB în meciul cu Dinamo

FCSB a reușit să câștige derby-ul cu Dinamo București,...

Mircea Lucescu „orbit de stele”. Selecționerul României nu este iertat

FCSB și Clubul Sportiv al Armatei Steaua sunt în...

Gigi Becali a decis! Impresarul jucătorului ripostează

Gigi Becali în vârstă de 66 de ani a...

Mihai Popescu și-a aflat pedeapsa! Gigi Becali este pregătit să acționeze

Jucătorul celor de la FCSB și-a aflat pedeapsa, dar...

România este prezentă la BALKAN RHYTHMIC GYMNASTICS CHAMPIONSHIPS 2024

În perioada 26 -29 Septembrie are loc Campionatul Balcanic...

Topics

Victorie la minus zece grade pentru FCSB în meciul cu Dinamo

FCSB a reușit să câștige derby-ul cu Dinamo București,...

Gigi Becali a decis! Impresarul jucătorului ripostează

Gigi Becali în vârstă de 66 de ani a...

Mihai Popescu și-a aflat pedeapsa! Gigi Becali este pregătit să acționeze

Jucătorul celor de la FCSB și-a aflat pedeapsa, dar...

România este prezentă la BALKAN RHYTHMIC GYMNASTICS CHAMPIONSHIPS 2024

În perioada 26 -29 Septembrie are loc Campionatul Balcanic...

Andrei Rațiu este în vizorul unei formații titrate

Fundașul român în vârstă de 26 de ani este...

„Îi consider cu ADN de Giulești”! Unirea Slobozia – Rapid, astăzi de la 21:00!

Unirea Slobozia se întâlnește în seara aceasta cu Rapid...
spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img